Luând în considerare problemele cu care se confruntă ruralul românesc şi în special locuitorii acestui spaţiu care reprezintă aproximativ 90% din teritoriul ţării noastre şi prin prisma faptului că zona rurală nu trebuie privită doar ca o problemă, ci şi ca o oportunitate, lucrarea de faţă îşi propune analiza impactului pe care pot să îl aibă acţiunile antropice asupra dezvoltării rurale durabile. Dezvoltarea spaţiului rural românesc şi implicit a celui transilvănean în perioada de după Revoluţia din decembrie 1989 şi până în prezent, a cunoscut variaţii importante în ceea ce priveşte instrumentele economico-financiare folosite. Eşecul politicii de susţinere a agriculturii şi a dezvoltării rurale în primele etape ale tranziţiei a fost determinat de procesul lent de înfăptuire a reformei economice şi de formare a structurilor agricole adecvate funcţionării pieţei. În acest context, în spaţiul rural este necesară o reformă structurală majoră care necesită un sprijin financiar consistent acordat pe bază de proiecte şi programe eligibile din fonduri europene, care să asigure restructurarea şi competitivitatea la nivelul ţărilor membre UE