Rudolf Nyari

Rudolf Nyari

Rudolf Nyari

“Nu pot să învăț pe nimeni nimic, pot doar să-i fac să gândească”

De 20 ani de când lucrez cu oamenii, întreaga mea activitate a avut ca scop performanța.  Focusul meu a fost întotdeauna îndreptat înspre inovativitate și înspre atingerea celui mai înalt nivel de profesionalism. Am început in mediul academic, apoi am decis să-mi indrept atenția către propria dezvoltare și am devenit antreprenor, astfel că am dezvoltat, am construit si am pus in practică propriile idei, aspiratii și vise, de la vânzări, producție, exploatare forestiera, prelucrarea lemnului, dezvoltarea de relații comerciale cu Asia și Orientul mijlociu pana la training și științele educației.

Din 2015, când am avut primul meu contact cu coaching-ul profesionist, întreaga mea optica s-a schimbat. Atunci am auzit de Tim Gallewey si am citit prima lui carte: “The Inner game of Tennis”. Tot ce scrie Tim părea așa de simplu și firesc încât credeam că sunt întru totul aliniat cu ele. Când am început să mă observ însă, mi-am dat seama cât de multe mai am de învățat despre mine și despre cei din jurul meu. Acest dialog intern de care vorbește Tim, pe care fiecare dintre noi il auzim în permanență în mintea noastră, este un dialog normal și firesc, un dialog care duce la performantă printr-un proces de învațare si plăcere continuă. Am început să ascult activ, să pun intrebări directe, întrebari puternice, să fiu curios la ce se întâmplă cu mine, în familia mea, în relațiile mele și în echipele cu care lucrez. Dezvoltarea continua a devenit un stil de viată si o pasiune, urmând cursurile altor 3 scoli internationale de coaching, o scoala internationala de mentoring si team coaching. Astăzi sunt Profesional Certified Coach International Coach Federation, Director de Dezvoltare  ICF  Chapter Romania, lector in școala de coaching EdAlt School of Coaching, facilitator în echipa lui Tim Galleway pentru The Inner game Metholodgy, doctorand la Școala Doctorală pe domeniul: Coaching în Organizații, rămânând astfel un mare fan al performanței pe toate planurile.