Cele 21 de legi supreme ale liderului

Cred cu tărie că liderii sunt motorul societății. Liderii sunt raze de speranță ce ne călăuzesc pașii, cu încredere, spre evoluție și inovație. Suntem atrași de lumina lor, de credința lor și îi urmăm pe calea realizării celor mai îndrăznețe visuri și obiective. Conceptul de leadership merită studiat în profunzime și mă bucur că în ultimii ani prinde contur și în România. Îmi doresc să contribui la răspândirea acestui concept ce are la bază încrederea, speranța, respectul, reușita și viziunea, de aceea am ales să expun în această lucrare una dintre cele mai bune cărți pe această temă “CELE 21 DE LEGI ALE LIDERULUI” scrisă de cel mai renumit autor de specialitate din lume JOHN MAXWELL, fondatorul primei universități de leadership din lume. Vă invit să descoperim împreună ce înseamnă să fii lider, care sunt caracteristicile necesare asumării unui astfel de rol și care sunt rezultatele uimitoare a unora dintre cei mai mari lideri din istorie.

CELE-21-DE-LEGI-SUPREME-ALE-LIDERULUI_PREZENTARE_MORLOVEA-ELVIRA-ELENA

ABSTRACT

CELE-21-DE-LEGI-SUPREME-ALE-LIDERULUI_LUCRARE_MORLOVEA-ELVIRA-ELENA-