Rolul companiilor în dezvoltarea comunității

“Sunt de părere că viața mea aparține întregii comunități și, atâta timp cât voi trăi, este privilegiul meu de a face tot ceea ce voi putea pentru aceasta.”George Bernard Shaw Împărtășesc în totalitate opinia lui Shaw și cred cu tărie că este datoria fiecăruia dintre noi să contribuim la bunăstarea marii familii din care facem parte și anume COMUNITATEA ÎN CARE TRĂIM. Colaborarea și viziunea comună stau la baza dezvoltării comunității și, de aceea, am ales să expun în acest proiect un exemplu de astfel de unitate și rezultatele minunate ce nu întărzie să apară atunci când actorii își înțeleg cu adevărat rolul și îl joacă așa cum trebuie. Am ales să vorbesc despre comuna Fărcașa din județul Maramureș și evoluția extraordinară ce a avut-o în ultimii 20 de ani, despre cum colaborarea dintre liderii administrației locale și managerii companiilor ce activează în zonă au contribuit la creșterea calitatății vieții oamenilor și dezvoltarea comunității. Viitorul se construiește din semințele plantate astăzi; prin urmare vă invit să vedem cum trebuiesc plantate, să ne conștientizăm rolul și să acceptăm responsabilitatea pe care o avem fiecare în dezvoltarea marii și minunatei noastre familii, COMUNITATEA ÎN CATRE TRĂIM.

Cuvinte cheie: parteneriat, colaborare, unitate, viziune, dezvoltare, familie, responsabilitate, viață.

Coordonator: Pop Sitar Corina

Student: Morlovea Elvira Elena